🥕🐰☀️ Morcovii caramelizați pentru iepuraș. Sunt atât de buni încât așa i-am gătit pe toți cei luați iarna asta de la Sol și Suflet. Și am luat aproape săptămânal.
Ca secret, dacă îi vreți mai dulci, adăugați și miere în compoziție. Eu am renunțat la ea doar pentru că îi servim la cină și o rețetă cu miere seara nu e o idee bună când copilul ar trebui să nu adoarmă târziu. 🥴
Ingrediente:
• morcovi 🥕
▪︎ ulei de măsline 🫒
• oțet balsamic de mere (foarte curat în ingrediente cel pe care l-am folosit aici) 🍎
• usturoi ras 🧄
• sare, piper
• cimbru
• miere (opțional) 🐝
• 2x iaurt grecesc bio
• mentă proaspătă 🌱
• tahini
Am curățat și tăiat morcovii în sferturi pe lung (merg și întregi, depinde de mărime și preferințe) și i-am îmbăiat într-un amestec de ulei de măsline, oțet balsamic, usturoi dat pe răzătoare, sare, piper și cimbru. Toate după cum vă place din punct de vedere cantitativ. Tot aici adăugați și mierea dacă vreți asta.
I-am băgat la cuptor la 200°C cu ventilație pentru aproximativ 30 minute (sau până se rumenesc). I-am și întors la un moment dat, pe la jumătatea timpului de coacere.
Morcovii scoși din cuptor i-am așezat pe un pat de iaurt amestecat cu mentă tocată mărunt, o lingură de tahini și puțină sare, iar la final am mai turnat puțin oțet balsamic (puteți pune și aici puțină miere peste).
Leave A Comment