Curiozitatea ca stare de spirit îi diferențiază pe copii de adulți. Și ce trist că e așa! De ce o pierdem pe drum?

Curiozitatea e foarte importantă, vitală în dezvoltare. Ne este înnăscută, copiii mici manifestând-o cel mai mult, dar se pierde de cele mai multe ori pe parcurs pentru că aripile le sunt tăiate brutal de cele mai multe ori sau uneori treptat, cu o precizie de picătură chinezească lovind în temelie cu fiecare refuz de a răspunde sau cu fiecare reacție de furie, lipsă de interes sau de importanță date celor care întreabă. Cu cât cresc apar indisponibilitatea părinților, presiunea societății și sistemul rigid de învățământ, iar un copil de 4 ani care pune în medie 300 întrebări pe zi, întrebări care au răspunsuri complexe și interesante, ajunge în gimnaziu să pună în medie 2 întrebări pe zi (una dintre ele fiind “Pot să merg la toaletă?). Trebuie să îi facem pe copiii noștri să își mențină curiozitatea vie indiferent de vârsta pe care o au. Și să o recăpătăm cumva și noi, înțelegându-i importanța.

Iată ce am făcut noi după ce am citit pasajul din carte care m-a făcut să acționez conștient, constant în direcția asta, moment care s-a suprapus cu începerea perioadei “De ce?” care rostogolea la fiecare răspuns al unui “De ce?” alte 10 întrebări asemenea: am vorbit de câte ori am avut ocazia cu Clara despre curiozitate și i-am încurajat-o.

Hai să ne lăudăm copiii pentru că pun multe întrebări, să le spunem cât de important este să rămână mereu curioși și să îi încurajăm să întrebe orice pe oricine. Și asta pe termen lung, nu doar acum, când încep să o facă. Să le insuflăm faptul că curiozitatea este unul dintre cele mai importante motoare care e necesar să rămână cu ei.

Creierul trebuie să fie constant pus în mișcare, antrenat cu întrebări potrivite, intrigat în a găsi răspunsuri, în a afla lucruri noi despre cum funcționează lumea. Einstein spunea că “Important este să nu te oprești niciodată din a-ți pune întrebări.”, dar mai spunea și că atunci “Când curiozitatea supraviețuiește sistemului formal de educație putem numi asta un miracol.”. Așadar e nevoie să construim cu fiecare ocazie în copiii noștri (și în noi) convingerea că întrebările sunt bune și necesare. Că acestea ghidează spre dezvoltare și că dacă cineva îi oprește din a fi curioși problema nu e nicicum la ei, ci la cei ce pun bariere curiozității lor.

Iar noi hai să fim din nou curioși, să redescoperim cum se simte asta. Curioși cu privire la orice aspect al pasiunilor noastre, al vieții noastre profesionale, al sinelui, al copiilor, al partenerului nostru. Curioși cu privire la ce ne place, ce nu ne place, ce ne dorim, ce nu mai vrem, ce simțim. Ar reînvia multe în noi simpla regăsire a curiozității care ne-a fost furată.