Mi-am propus să fac câteva articole cu ținutele purtate în sarcină și îmi doresc să existe, în viitor, inclusiv un articol cu tot ce am cumpărat din aria vestimentară pentru mine în perioada asta, chiar dacă nu am apucat să fac fotografii cu toate articolele.
Așadar, primul articol în direcția de Pregnancy Fashion vine cu prima rochie pe care am cumpărat-o pentru sarcină și care a precedat postarea în care am anunțat sexul bebelinei din burtică.
Rochia este H&m, într-o nuanță de roz pudră, scurtă, din țesătură creponată din amestec de lyocell și poliamidă, cu decolteu în V și volan în partea superioară. Are mâneci bufante trei sferturi (cu elastic ascuns la capete), șnururi înguste ce se leagă în spatele gâtului și este căptușită.
Rochia a fost 159.99 lei și îmi place tare! Am purtat-o la evenimente elegante și mi se pare că nu are niciun farmec fără tocuri.
În fotografiile de față am ales să o port cu sandalele mele camel de la One Fashion Room și cu geanta de lemn de la Zara. Am accesorizat totul cu o brățară de picior finuță și cu o pereche de cercei pe care îi găsiți în multe magazine online, însă eu i-am luat de pe AliExpress.
Locația este Palatul Culturii din Ploiești, iar bebelina mea avea, în aceste fotografii, 23 săptămâni în burtică.
Leave A Comment