Jurnal de sarcină – Q&a

Am selectat 10 dintre cele mai relevante și des întâlnite întrebări primite în timpul sarcinii. Le iau pe rând și sper să nu îmi ia o veșnicie să răspund la toate.

1. Bebe a venit neprogramat sau ați lucrat pentru el?

Am lucrat ceva.

Atunci când ne-am hotărât că ne dorim un copil, am fost întâi la ginecolog să fac analize de rutină și să verific dacă totul e în regulă, la stomatolog pentru a-mi rezolva toate micile căriuțe pentru a nu se agrava în sarcină, când corpul duce mult din resurse, inclusiv din calciu, spre bebe și am făcut și o serie de analize de sânge ca, la fel, să știm că toate sunt ok. Am descoperit că am ovare micropolichistice care se tratau punând ovarul pe pauză ori prin anticoncepționale ori prin sarcină, dar abia începusem tratarea cariilor mici care existau și am preferat să iau patru luni anticoncepționale. Am renunțat la ele în februarie 2021 și, practic, de atunci am început să lucrăm la bebe care s-a prins 10 luni mai târziu, în Decembrie.

La început am crezut că bebelușii se fac imediat și că voi rămâne însărcinată la prima încercare, mai ales că aveam o menstruație regulată și, deci, o ovulație la fel de regulată. Bineînțeles că dezamăgirea a fost pe măsura așteptărilor. Apoi, lunile treceau, bebe nu apărea și am început să apelăm la tot felul de mici artificii: teste de ovulație (care au fost în concordanță cu al meu calendar menstrual, deci all good acolo), test de fertilitate (al meu a ieșit, pe al lui Emilian l-am făcut greșit, dar nu l-am mai repetat), stat cu picioarele în sus după “încercare”, în caz că domnii soțului meu sunt mai lenți și nu ajung unde trebuie, plecat în vacanță (toată lumea ne spunea că se va prinde în vacanță pentru că nu vom mai fi stresați) etc.

Nu stresul cotidian era problema, ci stresul vis-a-vis de concepție în sine. Eram foarte încrâncenați pe asta și ne duceam extrem de multă energie acolo, iar bebe s-a prins doar în momentul în care ne-am hotărât ca atunci când ne întoarcem din Veneția și Paris, în Ianuarie, vom merge să facem niște controale mai amănunțite atât eu cât și Emilian. Nu ne-am mai stresat, nu m-am mai uitat pe calendar, ba chiar, în Decembrie, nici măcar nu s-a întâmplat ceva în ziua 0 cu fertilitate maximă (m-am uitat ulterior). Și s-a prins.

Am aflat pe 29 Decembrie, fix înainte să plecăm spre Veneția pentru trecerea dintre ani. Menstruația mea perfect regulată la 25 zile întârziate, dar nici nu mă gândeam la sarcină. Știam că ratasem momentul luna aceea și am zis că voi face un test doar dacă întârzie mai mult de 28 zile, cât este un ciclu normal. În noaptea zilei 28 spre 29 mi-am făcut un test, pentru că, pe la 3-4 dimineața deja făceam rău pe mine și m-am gândit că poate, până dimineață nu mai “strâng” suficient. S-a văzut o a doua liniuță foarte timidă, l-am trezit pe Emilian și i-am spus să meargă la singura farmacie non stop din oraș și să ia un test ultra sensibil. Emilian, buimac total, mi-a spus să ne punem la somn și vedem a doua zi dimineață. M-am îmbrăcat și am plecat la farmacie, dar nu aveau test de care voiam eu, așa că m-am întors acasă și abia am reușit să dorm până dimineață când soțul meu s-a trezit și s-a dus direct la o farmacie de unde a luat testul de care aveam nevoie care a arătat o a doua liniuță foarte vizibilă.

Am plâns amândoi și ne-am spus că nu se putea termina mai bine anul.

Lungă povestea, dar voiam să v-o spun și să o am notată undeva.

2. De ce te-ai răzgândit cu nașterea la stat?

O s-o iau de la început de tot și voi spune, mai întâi de toate, că am ales inițial să nasc la maternitatea de stat din Ploiești pentru că o verișoară de-ale mamei este asistentă acolo, pe secția de gravide, și o puteam avea alături. Așadar, încă de când am început, alături de Emilian, să discutăm despre un bebe în viitor, am vrut să îmi aleg un ginecolog din maternitate, empatic, cu care să apuc să creez o legătură, în care să capăt încredere și care să mă urmărească, ulterior, și în sarcină.

Împreună cu verișoara mamei și ulterior unui research destul de mare la nivel de mame pe care le cunoșteam, am ajuns la alegerea unui anumit medic cu care, la început, totul a părut super în regulă. Îmi plăcea foarte mult comunicarea cu el și, chiar dacă era destul de vârstnic, nu l-am simțit cramponat în idei învechite.

Cu el am mers dinainte de sarcină până pe la jumătatea acesteia când deja eu strânsesem destule informații, știam în mare ce îmi doresc de la sarcină și naștere, iar ideile noastre nu păreau pe aceeași lungime de undă.

Inițial mi s-a interzis mișcarea de orice tip (inclusiv repaus sexual) pentru că bebelina nu era prinsă cum trebuie, însă problema aceasta, depistată în săptămâna 5, s-a rezolvat până la următoarea ecografie din săptămâna 8. Sarcina nu mai avea nicio problemă, însă mi s-a spus, totuși, să stau liniștită până după prima morfologie care a avut loc în săptămâna 12 și 3 zile.

Apoi, toate mergând la fel de bine, iar eu simțindu-mă din ce în ce mai bine după primul trimestru, mi-aș fi dorit să reiau mișcarea și să reîncep să merg la sală și să fac exerciții adaptate sarcinii, atât pentru sănătatea mea fizică, dar mai ales pentru psihic. Mi s-a spus că “lucrurile merg foarte bine, doar ai grijă să nu le complici tu” și mi s-a tot repetat, mai cu subînțeles, că fac mișcare pe riscul meu dacă o fac și că, pe perioada sarcinii, ar trebui să stau cât mai mult în pat și să nu fac nimic. Gândindu-mă că medicul știe mai bine, am dezvoltat o anxietate cu privire la sport și nu am reluat antrenamentele. M-am mai mișcat, uneori, prin casă, folosind greutatea corpului, dar mereu mi se părea că ceva mă doare sau se simte ciudat, mă speriam și mă opream. Sarcina, repet, fără nicio problemă.

Pe lângă faptul că mi s-a indus teama de mișcare, am observat evitarea subiectului nașterii atunci când încercam să îl abordez și repetitivitatea afirmației “ai organismul mic” a medicului, aproape la fiecare control, încă de la început când încă nu îmi puneam semne de întrebare. Ulterior am pus cap la cap informațiile venite de la toate mamele care născuseră cu el DOAR prin cezariană și am ajuns la concluzia că domnul doctor este axat pe tipul acesta de naștere și doar pe el, evitând pe cât posibil subiectul și făcându-te să crezi, în ultimul moment, că nu poți naște altfel sau că lucrurile nu vor merge bine dacă alegi o naștere naturală. De ce? Pentru că la cezariană vii programată, te taie și gata, vine următoarea în 30 minute, nu durează, deci, ca o naștere naturală și nu necesită asistența medicului mai mult decât ține operația și vizitele de după, pentru că banii ajunși în buzunarul medicului la cezariană sunt mai mulți și pentru că este mult mai comod și lipsit de neprevăzut pentru dânsul.

Dând și de o femeie însărcinată în 37 săptămâni la o întâlnire despre alăptare, pe care a întrebat-o cineva cum naște, și al cărui răspuns a fost că nu știe și că medicul a zis că vor vedea la momentul respectiv pentru că acum e “prea devreme” să discute despre asta, iar la întrebarea “cine este medicul tău” am auzit ca răspuns numele medicului meu, m-am convins că ajunsesem la concluziile corecte. Știam că nu îmi doresc să fac cezariană doar de dragul de a o face dacă nu este necesar, mai ales din comoditatea medicului, fără să am niciun argument solid și real, corpul meu fiind perfect apt să nască natural. Mai am și 27 ani.

După acest episod, au mai urmat două care au pus capac situației și m-au făcut să fiu convinsă că nu voi naște la maternitatea de stat.

Primul a fost undeva în trimestrul doi când medicul mi-a spus clar ca de acum încolo să nu îmi mai ating burta. Ok, știam că poți declanșa contracții la finalul sarcinii dacă o mângâi mai agresiv (o freci și o strângi, mai exact), dar nu îmi poți spune să nu îmi mai ating burta. Deloc. L-am rugat, destul de perplexă, să îmi arate pe piciorul meu care e maximul pe care îl pot face. Cât de ușor îmi pot atinge burta. Mi-a spus “deloc”. Repet, sarcină fără risc. Nu puteam concepe interdicția asta fără sens. Da, vreau să mă conectez cu copilul meu și vreau să îi simt mișcările, vreau să fac duș și să îmi spăl burta și să mă dau și cu ulei, eventual. Deci o voi atinge. Clar nu puteam merge mai departe în felul acesta și să risc să mi se inducă anxietate și în zona asta, ajungând să îmi fie frică să îmi ating burta pentru că “medicul e medic și știe mai bine”. Nu voiam să nu mă bucur deloc de sarcină. Și-așa am renunțat forțat la ideea de mișcare pe care mi-am dorit-o mult, doar pentru că mi s-a indus că pun în pericol sarcina. Chiar nu era cazul să continui în ritmul ăsta.

Iar al doilea episod s-a întâmplat la morfologia de trimestrul II, făcută de aceeași doamnă doctor care mi-a făcut-o și pe cea de trimestrul I, doamnă doctor ce lucrează, de asemenea, la maternitatea din Ploiești și despre care auzisem numai povești nu tocmai plăcute cu privire la lipsa dânsei de empatie și modul de abordare, dar neavând nicio experiență urâtă la prima morfologie, nu m-am gândit că va urma ceva la a doua.

Buburuza dormea, iar după ce i s-au făcut toate măsurătorile, doamna doctor a vrut să o trezească pentru a-i face poza 3d la fățucă, așa că a început să mă lovească cu ecograful în burtă. O rafală de vreo 15-20 lovituri pe toată suprafața burții. Instinctiv am încordat tare mușchii abdominali și eram prea șocată să reacționez. Bineînțeles că și convingerea implementată din copilărie cu “doctorul știe ce face” m-a ținut să nu spun nimic. Apoi a urmat împingerea ecografului foarte tare în capul pieptului meu, “în speranța că se vede ceva”, apoi pe lângă coaste, totul fiind deja dureros. Doamna doctor era deja nervoasă că fii-mea este “nesuferită” și doarme și că “vezi ce îți face? Eu nu vreau să te doară, dar ea e de vină!”. A mai urmat o rafală de lovituri, iar ecograf băgat cu putere peste tot și o ultimă rafală de lovituri în urma căreia i-am cerut să se oprească. Cred că am făcut bine că am încordat abdomenul de fiecare dată pentru că bebelina nu s-a trezit. Când m-am urcat în mașină m-a bușit plânsul pentru că simțeam că mi s-a lovit copilul și toată ziua n-am fost în stare de nimic. Zilele următoare m-a durut carnea pe toată suprafața pe care au fost aplicate loviturile pentru trezire. Sper că înțelegeți că nu au fost deloc finuțe, iar impactul emoțional asupra mea a fost unul destul de puternic.

Era clar că nu cu astfel de oameni vreau să nasc. Ambii medici foarte buni profesioniști, dar nu ne potrivim în valori. Nu le voi da numele public.

Totodată, am auzit și povești (prefer să le spun povești, deși sunt din surse sigure), vis-a-vis de felul în care asistentele de la neonatologie tratează bebelușii în maternitate, iar convingerile mele clare cu privire la alăptare și importanța empatiei și grijii față de partea emoțională a bebelușului sunt total în contradicție cu ceea ce se întâmplă acolo.

Plus de asta, magic hour e subiect tabu, alăptarea la cerere nu există, copilul stă departe de mamă și o zi și jumătate după naștere, fie ea și fără probleme și așa mai departe.

Concluzia a fost cât se poate de clară. Voi naște la privat.

3. Unde vrei să naști?

Continuând povestea începută la punctul anterior, după ce am luat decizia că voi schimba medicul, implicit unitatea unde intenționez să nasc, am început să caut, să întreb în stânga și în dreapta, atât în online cât și în afara lui și să strâng informații.

Au urmat câteva zile de debusolare totală în care efectiv nu știam încotro să mă îndrept. Am crezut că am scurtat lista la două spitale private din București, Medlife și Medicover, am cerut o ofertă de la fiecare, am primit, apoi am început să primesc păreri negative și despre ele de la diverse persoane. Faptul că până și acolo, cu bani mulți, riști să ți se facă cezariană tot pentru comoditatea medicilor, m-a făcut să îmi schimb imediat direcția din nou și să mă îndrept cu gândul spre Armonia, spitalul din Constanța despre care vorbește toată lumea. Am vorbit inclusiv cu Sânziana Iacob și cu Deea Codrea care mi-au dat destul detalii cât să mi se încline serios balanța spre alegerea nașterii acolo. Mă orientarea chiar și către un medic și o moașă repetată în recomandări, dar, când credeam că sunt pe cea mai bună direcție a venit Emilian acasă de la o întâlnire unde, printre altele, a aflat de Sanconfind (Câmpina). Știam de spitale, dar nu îl luasem în calcul. Lucrul care mă dădea înapoi cu Armonia era distanța și necesitatea de a petrece acolo câteva săptămâni pentru că, fiind vorba de o naștere naturală, nu vom ști dinainte când se va declanșa. Sanconfind, în schimb, este la 20 minute de noi, iar ce am descoperit acolo este incredibil. Medici care încurajează nașterea naturală, ora magică de după, sistem rooming-in, extrem de axați pe alăptare, nelăsând mamele să plece de acolo fără să știe ce și cum au de făcut, axare totală pe partea emoțională a mamei și a bebelușului, empatie cât cuprinde, boxe pentru a pune ce muzică vrei tu în sălile de travaliu (și posibilitatea de a-ți lua boxa portabilă cu tine în sala de nașteri), aromaterapie (chiar mi-am luat un ulei de lavandă pentru atunci, deși au și ei uleiurile lor), posibilitatea de a avea meniu vegetarian etc. Toate lucrurile pe care eu le căutam, la 20 minute de casă. Am scris în contract absolut tot ce am vrut, inclusiv faptul că nu vreau epiziotomie de rutină sau administrare de oxitocină de rutină. Am specificat că nu vreau meniu cu carne, că vreau aromaterapie și toate celelalte. Emilian va participa la travaliu și la ora magică (la expulzie nu îmi doresc nici eu nici el) și, dacă se va putea, va sta cu noi în cameră. La momentul semnării contractului acest lucru nu era posibil din cauza pandemiei, dar vedem cum evoluează lucrurile până atunci. Sperăm să nu se agraveze și să poată, totuși, participa la naștere așa cum ne dorim.

Am schimbat, bineînțeles, și medicul. Îmi monitorizează sarcina dl. dr. Ciorăscu. Este și dânsul la maternitate, pe lângă Sanconfind și clinica privată din Ploiești unde activează, însă comunicarea cu el este extrem de bună. Până acum, cel puțin, toate lucrurile au mers foarte bine în relația construită. Mi-a răspuns de fiecare dată la toate întrebările și mă susține în nașterea naturală despre care mi-a spus că nu vede de ce nu ar merge cum trebuie în cazul sarcinii mele.

Ca și prețuri, nu știu dacă sunt relevante, dat fiind valul de scumpiri din ultima jumătate de an. Posibil să nu mai fie aceleași prețuri în viitor, dar ca idee, ofertele de la clinicile din București erau undeva la 15 000 lei (pentru pachetul pe care mi-l doream eu cu rezervă privată și toate cele), iar la Sanconfind nou am semnat pe 8900, cu, după părerea mea, mult mai mult confort și mult mai multe beneficii. Am mare încredere în echipa de acolo. Am avut discuții minunate cu asistenta șefă, cu o doamnă doctor neonatolog și pediatru la care intenționez să merg ulterior cu bebelina, cu o moașă și am interacționat și cu alte persoane, toate lăsându-mi senzația de căldură, dedicare, empatie. Personalul este tânăr, la fel și noul meu medic, și sincer, se vede că încă își fac meseria cu drag toți și nu s-au plictisit de ea, așa cum am simțit la vechiul doctor.

Vă voi povesti experiența nașterii ulterior. Sunt foarte curioasă cum va decurge totul pentru că în călătoria asta este mult imprevizibil ce trebuie îmbrățișat cu acceptare.

4. Pachetul de celule Stem

Am achiziționat pachetul de celule de la Biogenis la târgul Baby Boom Show unde am prins o ofertă extrem de bună! Oferta a inclus o reducere de 50% pentru depozitarea până la 18 ani ai buburuzei. Practic vom plăti 18 ani de depozitare la preț de 9. Suma totală a fost de aproximativ 9000 lei pentru tot, inclusiv cu adaosurile la pachetul Gold pe care le-am dorit noi ().

Ce mi-a plăcut foarte multe este că nu am dat, momentan, niciun ban. Am semnat contractul, ni s-a trimis kit-ul de recoltare în săptămâna 34 și vom plăti abia după ce se recoltează tot ce e de recoltat la naștere, se trimite la laborator și se confirmă că probele sunt valide și că totul este în regulă și gata să plece spre bancă.

5. Cum stai cu pilozitatea pe durata sarcinii?

Foarte bine, surprinzător! Auzisem că din cauza hormonilor, în sarcină pilozitatea e scăpată de sub control. Ei bine, la mine, din contră, a fost mai sub control ca niciodată. Tratamentul cu laser, care la începutul sarcinii, când am renunțat la el după ce trecusem deja de numărul maxim de ședințe și care părea că nu a funcționat cum trebuie pe mine, pare că și-a făcut efectul într-un final și am reușit să țin totul din ceară, fiind nevoie să merg la epilat chiar și la două luni în unele perioade. Iar părul din zonele nedorite, foarte rar. Deci n-am avut probleme în direcția asta.

6. Pui muzică la burtică?

Da, am pus pe toată perioada sarcinii o anumită melodie de relaxare (am folosit căști la început, acum pun direct de pe telefon ca să nu se audă în burtică prea tare, dat fiind că auzul este complet dezvoltat).

Ca bebele să se liniștească, după naștere este ideal să încerci să recreezi mediul din pântec, iar prin obișnuirea ei cu o anumită melodie, mi-am dorit să am un suport auditiv pentru rutina de somn pe viitor, înafară de sunetele albe. Sunt curioasă dacă teoria mea va funcționa.

Melodia este cea de pe fundalul reel-ului din Instagram prin care am anunțat sarcina – aleasă special, fiind melodia pe care o pun burticii (este și la începutul vlogului despre trimestrul doi și pe fundalul celui de trim. I).

7. Cum combați vergeturile?

De când a început să se vadă burtica m-am dat dimineața cu cremă și seara cu ulei (cremă de care am nimerit; ca ulei am folosit uleiul de corp de la Moroccanoil și cel demachiant – da, demachiant – de la Sabon, din colecția “Fresh & glow” cu ulei de măsline și extract de trandafir de Jericho – îmi place tare cum miroase). Apoi, treptat, am înlocuit aproape complet cremă cu uleiul pe care îl folosesc de două ori pe zi pentru a menține pielea hidratată.

Burtica este oricum, destul de mică și nu pare să fie afectată pielea în vreun fel până acum.

8. De unde ți-ai luat informațiile cu privire la naștere și perioada de după? Cursuri? Cărți? Grupuri de mămici?

Am cumpărat 5 cărți pentru viitorul buburuzei, dacă le citesc părinții (Opusul lui răsfățat – Ron Lieber, Montessori de la naștere la 3 ani – Charlotte Poussin, Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor – Gary Chapman & Ross Campbell, Creierul copilului pe înțelesul părinților – Alvaro Bilbao, Viața în doi, când suntem trei – John M. Gottman & Julie Schwartz Gottman).

S-au făcut, de asemenea, trei cursuri. Impropriu spus “cursuri”. Un curs de naștere naturală Lamaze + Puericultură de la “Centrul 9 luni”, un seminar de prim ajutor oferit de “La primul bebe” și programul “Bebe bun venit” care cuprinde 7 module (“Nașterea”, “Alăptarea”, “Îngrijirea bebelușului”, “Viața mamei după naștere”, “Urgențe pediatrice”, “Somnul” și “Diversificarea”). Super utile toate! Le recomand!

Totodată, singurul grup de suport în care am intrat și în care am încredere este “La primul bebe” și vă sfătuiesc să alegeți cu mare grijă de unde vă luați informațiile. Nu toate lucrurile din toate grupurile sunt de citit și de ascultat.

9. Cum e cu somnul?

Insomnii nu am avut. Noaptea, dacă temperatura este ok în cameră, dorm legat. Mă trezesc doar de două ori, aproximativ, să merg la toaletă (au fost momente când mergeam mult mai des). Noi dormim cu geamurile deschise, inclusiv cele la terasă și ușile noastre de la dormitor spre terasă, iar dacă este prea cald (resimt căldura mult mai puternic perioada asta), mă trezesc, dau drumul la aerul condiționat, îl opresc după 5 minute, apoi când iar se face prea cald repet procedura și tot așa.

Am două poziții în care dorm și mi le cunosc deja bine, astfel încât dorm comod. Burtica stă sprijinită pe o pernă a ei pe care o țin, în același timp, în brațe, pilota îmi susține spatele și vine și între sau sub picioare astfel încât să nu stea la nivelul saltelei și mai există un tricou pe burtică, pentru că dorm total dezvelită și simt nevoia să nu se răcească pielea de pe burtică. Don’t ask why.

Probabil mor de cald și din cauza a tot ce mă înconjoară în pat (perne, pilotă), dar dacă nu stau în unghiurile ALEA bune și nu îmi sprijin toate cele, nu pot dormi.

Ce am uitat să spun în vlog este că dorm pe dreapta, contrar a ceea ce scrie pe tot internetul că trebuie să dormi pe partea stângă în sarcină. Dorm pe dreapta și chiar puțin spre spate. Ambii medici pe care i-am avut în sarcină mi-au spus că nu este nicio problemă și că dacă eu mă simt bine, pot dormi oricum. Cu ochii închiși să fie.

10. Ai avut pofte în sarcină? Cum le-ai făcut față în așa fel încât să nu iei prea mult în greutate?

Nu prea cred în pofte ce trebuie musai satisfăcute… Am resimțit poftele ca și înainte de sarcină. Aș fi mâncat o ciocolată întreaga odată uneori, de exemplu, dar nu am făcut-o. Am preferat să mănânc zahăr, că a venit vorba de el, cât mai rar și în cantități cât mai mici. Renunțarea la plăcerile de moment pentru beneficiile pe termen lung este un principiu pe care noi îl avem și cred că sarcina poate fi doar un motiv să te lași să mănânci ce, cât și când vrei, că doar ești însărcinată. Dar poftele nu le-am resimțit mai puternice decât înainte, așadar, le-am rezolvat din creier. Probabil și gena, dar sigur și alimentația a avut un aport important în numărul de kilograme pe care l-am acumulat în sarcină. Am luat, până în momentul la care filmez (săptămâna 37), 9kg, de la cele 48 cu care am început sarcina.