Pe Instagram. Am simțit să scot asta afară:

“Pentru cine crede că aici este încă o pagină cu o mamă care vă strânge în jurul ei să se plângă, ei bine nu este.

Aici găsiți vulnerabilitate, dar și soluții. Găsiți lacrimi, dar și iubire, găsiți frică, dar și terapie, cărți și un drum lung în spate. Găsiți iubire de sine, dar și conștientizări și lucru constant cu interiorul.

Găsiți mâncare bună, dar și ciocolată (tot bună). Găsiți lipsă de chef de sală, dar cu mers la mișcare chiar și așa în 90% din cazuri.

Nu găsiți aici filmări cu copiii mei plângând sau fiind furioși, filmări cu momentele în care ar trebui să fiu lângă ei, nu să îi filmez pentru un Reel și nu găsiți nici povești care să-i umilească, să-i coste demnitatea.

Nu găsiți aici “adevăruri spuse în glumă” despre o relație “normală” cu soțul care e bărbat și na… Al meu e bărbat și iată că suntem cea mai mișto echipă pe care o puteam construi. În tot. Ne respectăm și ne iubim tare de tot!

Totodată, nu găsiți aici mentalitate veche și nici permisivitate. Punem limite chiar și bunicilor (😱) d’apoi oamenilor de pe internet. Pe de altă parte nu am nicio problemă cu nimeni, orice culori ar avea sufletele lor, deci nici judecată de orientare și nici drame nu găsiți aici.

Nu găsiți pupat în dos și nici fals în identitate. Nu găsiți povești umflate doar de dragul vizualizărilor sau de plăcerea creării extraordinarului acolo unde nu există. Nici banal nu mă prefac că este acolo unde este extraordinar. Aici nu găsiți falsă modestie și nici victimizare. Copiii mei sunt real minunați (așa cum sunt toți copiii), viața perfectă cuprinde și greu, iar eu iubesc viața pe care o am pentru toate lecțiile, încercările și binecuvântările ei. Pentru tot parcursul. E perfectă în complexitatea ei, la fel ca orice lucru creat de Dumnezeu pe Pământ.

Iar eu cresc. Continuu. În toate direcțiile valorilor mele. Poate încet, poate uneori într-o direcție mai mult decât în alta. Poate valorile diferă în fucție de etapa vieții în care sunt. Dar nu las niciuna în urmă.

Aceasta este energia acestui spațiu.

Dacă ai ajuns până aici, te invit să rămâi și să guști din preaplinul din care am revărsat aici ceea ce sunt. Sunt completă. La fel ca tine, la fel ca noi toți. Aici dau din întregul meu.

Poate că printre toate lucrurile pe care le găsești aici te vei găsi, din când în când, și pe tine. În felul în care gândești, în lucrurile în care crezi, în întrebările pe care ți le pui și în felul în care alegi să trăiești, să iubești, să simți și să exprimi.