Vine primăvara. Încet, dar sigur. Cam vânt la Ploiești și persistă de ceva timp, dar cum am prins o zi cu 16°C am ieșit la plimbare cu Clara cu aparatul în rucsac și tocurile sub căruț pentru a face puțin content.

Am avut în plan altă locație, însă vântul de care v-am spus mai devreme nu ne-a lăsat s-o folosim. Palatul Culturii e mai ferit și ne-a dat voie să tragem câteva cadre în trei minute.

Ca să iau outfit-ul la mână puloverul din tricot cu torsade (cropped cu guler rotund & margini din rib) și blugii sunt Zara. Blugii îi am de ceva timp, însă puloverul este din sezonul acesta.

Ceasul este Iconic Link Unitone de la Daniel Wellington și este unul dintre preferatele mele. Vi l-am mai arătat cu alte ocazii.

Cizmele sunt din aceeași perioadă cu blugii și vi le-am mai arătat în trecut. Cred că încă se mai găsesc pe dEpurtat. Au un toc comod de 7,5cm și sunt din piele ecologică.

Geanta și cureaua sunt create manual de cei de la Elyk, brand tânăr, românesc, local, din Ploiești (au inclusiv magazin fizic pe lângă Catedrală). Fac produse pe care își imprimă touch-ul personal de fiecare dată. Dacă intrați pe site-ul sau Instagramul lor vedeți despre ce vorbesc.

Cureaua este din piele, iar geanta, asemenea curelei, însă are laterale din lemn masiv. Combinația asta arată extrem de bine, iar orice comandați de la ei se personalizează după cum vă place vouă. Eu am vrut pentru a mea piele întoarsă pe capac și o culoare pe care nu o au pe site. Vă las, așadar, câteva fotografii de prezentare ale produsului de pe elyk.ro, în altă culoare decât cea pe care o am eu.

Vă mai arăt ceva de la ei cum îmi ajunge și îmi fac timp să îl integrez într-o ținută pe care să o urc în blog.

Închei acest articol sperând la zile cu multe grade în termometre și mai puțin vânt.

Duminică frumoasă să aveți!