Sunt o grămadă de rochii pe care, dacă le vezi la prima vedere, le cataloghezi ca fiind total neinteresante. O curea în talie și perechea de încălțăminte potrivită schimbă, însă, totul. Viziunea asupra unui obiect vestimentar ajută enorm iar eu, de fiecare dată când văd ceva, deja știu cu ce ar merge combinat într-o ținută. Încerc, ca exercițiu, să iau în parte orice piesă care mi se pare, la prima vedere, neofertantă, și să mă gândesc cum aș putea să o introduc într-o ținută cel puțin interesantă. Așadar, consider că absolut orice poate fi integrat și pus într-o lumina bună.

Cum ar fi rochia de astăzi, de exemplu. O să vă atașez mai jos două fotografii din cele de prezentare, să vedeți la ce mă refer. Rochia este de la Zara și am luat-o la sales cu vreo 70 lei.

Cureaua este din colecția actuală de la Zara și o găsiți la 89,90 lei iar cizmele sunt ale mele veșnice preferate cu toc conic de la dEpurtat.