Atunci când am deschis un note nou să scriu punctele retrospective de anul acesta, am avut, la început, senzația că nu voi avea multe de scris. Apoi am recitit tot ce am adunat în 2023 în lista cu realizările săptămânale pe care o țin deja de trei ani, ca un jurnal. Am extras de acolo multe și, din nou, mă uit cu recunoștință către anul care se încheie. Am crescut mult.

În februarie 2023 am semnat cu agenția care acum mă reprezintă în online și, în urma acestui contract, mi s-au deschis multe uși, am cunoscut oameni minunați și, cel mai important, am simțit pe deplin cu încep să se așeze lucrurile pentru care am muncit în ultimii cinci ani ca și creator de conținut. Wow. Cinci ani. Nu îmi vine să cred. În Ianuarie se fac cinci ani de când am postat primul articol pe blog și primul vlog în YouTube. În Istagram am început să creez conținut cu ceva timp înainte (aproximativ un an), dar nu m-am considerat creator de conținut, deși deja mă ocupam de cromatica mea din feed, până nu am deschis blogul. Iar în februarie anul acesta, am început să culeg ce, până atunci nu fuseseră decât fructe mici. În același registru, anul acesta am început să fiu oprită pe stradă de fete din comunitatea mea, care mi-au spus că mă urmăresc (plus alte cuvinte pe care le ține pentru mine, în suflet). Am primit, de asemenea, enorm de multe mesaje frumoase, calde, copleșitoare de la voi și sunt atât, dar atât de recunoscătoare și puțin mai conștientă de ceea ce reușesc să fac și să tramsmit. Întâlnirile cu voi îmi bucură sufletul, fie că sunt în online sau în afara lui. Vă mulțumesc vouă că sunteți!

În 2023, pe 25 Iunie, eu și Emilian ne-am căsătorit religios într-o locație în mijlocul pădurii, așa cum mi-am dorit dintotdeauna. La fix doi ani de la cununia civilă am făcut nunta. Mi-am dorit să fie în aceeași zi pentru a o sărbători o dată. A fost o nuntă relativ mică, deși mare pentru gusturile noastre – locația, însă, a cerut-o. Am avut sub 100 invitați, iar ședința foto de după, în natură, cu caii lângă noi, a încununat totul într-un mod ideal. Sper ca în curând să avem și materiale video pe care să le urcăm aici. Fotografiile sunt pe Instagram, în toată splendoarea lor.

Anul acesta am acordat mai mult ca niciodată atenție corpului meu. Am fost la specialiști la care îmi doream de mult timp să ajung (dermato, alergologie, paro, orto etc.), mi-am creat, cu ajutorul lor, rutine noi, sănătoase, adaptate nevoilor corpului meu șiiiii am inceput tratamentul ortodontic. Practic am aparat dentar. V-am povestit puțin în vlog despre el și am mai multe story-uri în reperul din Instagram dedicat special lui. Pe scurt, am un aparat aproape invizibil. Sunt gutiere. Tratamentul durează cinci luni (plus micile corecții ulterioare), durerea este aproape inexistentă, nu am restrictii alimentare pentru că nu este fix și îl dau jos atunci când mănânc etc. Sunt extrem de fericită că am optat pentru tipul ăsta de aparat și îl recomand cu toată inima!

Pe partea de skincare am reluat ședințele de epilare definitivă cu laser (am introdus și electrostimularea), am renunțat la gelurile de duș și cremele cu parfum (am schimbat inclusiv absorbantele cu unele organice) și am o rutină de îngrijire a tenului pe care am integrat-o, stabilită împreună cu medicul dermatolog.

Rutina mea de îngrijire orală s-a schimbat radical, tot datorită investițiilor în corpul meu și vizitelor la specialist. Folosesc în fiecare zi periuță electrică, duș bucal, ață dentară, apă de gură și atunci când simt nevoia, gel de igienizare a gingiilor sau/și Gengigel. Mi-am înjumătățit considerabil stilul de periaj și sunt foarte încântată de ce le ofer zilnic dinților mei.

Am făcut analizele anuale de laborator și unele în plus, mi-am bifat testele ginecologice și examenul mamar anual. Grija pentru corpul nostru a devenit prioritară de ceva ani, însă anul acesta am dus-o la alt nivel amândoi. Ne-am pus la punct cu suplimentele pe care trebuie să le luăm zilnic, Emilian s-a operat de ligamente încrucișate și menisc, operație pe care o amânase de când eram eu insarcinată și s-a accidentat la fotbal (la câteva ore de la operație deja mergea fără cadru și după nici două luni a început să alerge). Eu am început ședințele de kineto și fizioterapie pentru genunchi și spate și am reluat antrenamentele în sală.

Ne-am modificat alimentația astfel încât am renunțat în proporție de aproape 100% la alimentele ultraprocesate (ambalate). Luăm fructele, legumele, nucile, cerealele, în stătea lor brută și le preparăm acasă (inclusiv laptele vegetal și pesto-ul, mai nou). Eu am început să îmi cumpăr dulcele meu săptămânal de la laboratoare care gătesc totul proaspăt, cu ingrediente de înaltă calitate și astfel am nu mi-am mai luat dulciuri din comerț. Citim foarte bine toate etichetele, suntem atenți din ce țară provin legumele (roșiile în special), luăm de cele mai multe ori pește doar de captură și nu mai mâncăm carne decât în oraș, o dată pe săptămână, plus pește în weekend. Am adoptat un mic-dejun cu ovăz, lapte vegetal, semințe (in, chia & cânepă – hidratate, susan, floarea soarelui, dovleac), nuci, cacao și fructe. Am început să implementăm obiceiul de a mânca alimentele în ordinea corectă (întâi fibrele, apoi proteina și la final carbohidrații) – greu cu regula asta. Am introdus salata ca masă de seară și am început să mâncăm foarte multe fructe și legume în starea lor crudă. Și câte altele or mai fi și le-am omis. Oricum, am făcut multe schimbări anul ăsta și sunt extrem de entuziasmată de felul în care reușim să implementăm ce învățăm! Clara mănâncă cot la cot cu noi, sănătos, curat, fără zahăr, iar faptul că nu refuză nicio legumă/fruct, pentru noi este minunat.

În partea cealaltă, a început să ne preocupe mult dezvoltarea spirituală și am făcut pași în direcția asta. Am investit bani, resurse, energie și timp și ne bucurăm atât de mult să o facem!

Anul acesta l-am cunoscut pe cel care ne ghidează acum terapiile, cel ce ne-a devenit mentor, nu doar psihoterapeut, poziție pentru care l-am abordat inițial. Ne ghidează în multe direcții și ne-a adus extrem de multe idei în prim-plan, iar discuțiile cu sens pe care le avem cu el în toate domeniile noastre de interes sunt pline de esență. Suntem foarte recunoscători pentru el.

Anul acesta am descoperit manifestarea, am început să lucrăm în direcția ei, să o studiem și am avut conștientizări profunde despre energii, Univers, gratitudine și potențial. Entuziasmul nostru este sus de tot atunci când privim spre viitor.

Tot anul acesta am primit în casa noastră o doamnă care, de două ori pe lună, o dată la două săptămâni, ne ajută cu curățenia pe care noi doar o întreținem. Ne-am cumpărat, astfel, timp, lucru esențial în viziunea noastră asupra vieții. Acesta este și motivul pentru care am automatizat cât am putut treburile casei (aspirator-roboțel, mașină de spălat vase, cumpărături săptămânale livrate la ușă etc.).

Nu în ultimul rând, pe partea creării de conținut, am achiziționat un curs susținut de patru creatori mari la nivel global și am început să mă axez mult pe partea de Video (reels/shorts/tiktoks). Până în luna Decembrie am reușit, timp de multe săptămâni, să postez zilnic câte un Reel distribuit, apoi, pe celelalte platforme (Facebook, YouTube, TikTok), lucru pe care mi-l propusesem de foarte mult timp pentru că multă informație filmată de-a lungul anilor stătea ascunsă în vloguri luni în YouTube și blog și nu își atingea potențialul, așadar am secționat vlogurile și le-am folosit în clipuri scurte.

Multe s-au întâmplat anul ăsta. Am dezvoltat obiceiuri sănătoase pe termen lung și am continuat să construim la sinele nostru viitor de care deja suntem foarte mândrii.

Mi-a venit să închei articolul ăsta cu “Ne iubim!”, așa că fix asta voi scrie. Ne iubim mult. Unul pe altul, dar mai ales noi pe noi înșine. Lucru pe care vi-l doresc și vouă din toată inima.

Un 2024 mai presus de așteptări! Să creșteți frumos!