V-am prezentat acum ceva articole primele trei cărți de mindset de business pe care le-am citit, cărțile care m-au introdus, împreună cu webinariile și cursurile de pe Upriserz, în universul ăsta nou și total necunoscut până la momentul respectiv.

Ei bine, astăzi vreau să vă prezint trei cărți din arii diferite ale educației în business, și anume:

  1. Start în antreprenoriat – Cristian Onețiu. “Călătoria de la A ȘTI la A AVEA la A DEVENI”. Cristi este un antreprenor despre care v-am mai povestit în vlogul cu planul de citit pe 2021 (click aici), un om pe care îl admir, un mentor față de care rezonez suficient cât să-l numesc “mentor”, lunându-l, așadar, ca exemplu de mindset și acțiune. Vreau să citez puțin din landing page-ul de prezentare al cărții de pe onetiu.ro: “Cristian Onețiu vorbește pe limba celor ce își doresc o afacere proprie, pe înțelesul celor care au deja o afacere, dar vor să o facă să crească exploziv, dar și spre bucuria celor care au o afacere mare și vor să o dezvolte în continuare. Fiecare dintre aceste trei categorii de antreprenori găsește răspunsuri și confirmări în cele scrise de Cristian, care nu și-a propus să scrie o carte informativă lejeră, ci un material care să te implice profund într-un proces de acțiune și creștere, care să aducă realmente prosperitate în afacerea și în viața ta”. La finalul ei, găsiți și un dicționar de afacereză, foarte util. Vă las aici un link cu pagina unde găsiți informații mai complexe, cuprinsul cărții, și un buton menit să vă facă achiziționarea cărții extrem de ușoară și rapidă.
  2. “Ghidul antreprenorului începător”, carte scrisă de un contabil și un fost jurnalist, Valentina Saygo și Liviana Tane, două femei ce au venit cu inițiativa transpunerii, în paginile unui ghid efectiv, a viziunii business-ului din perspectiva a două direcții diferite. Prima parte a cărții, scrisă de Valentina Saygo, prezintă bazele contabile pe înțelesul tuturor. “20 de ani în contabilitate înseamnă tot atâta contact direct cu inițiativele antreprenoriale, dar și cu constrângerile legislative cu care mediul de afaceri se confruntă zi de zi în țara noastră.”, așadar, fiecare dintre noi ar trebui să aibă habar, măcar puțin, de anumite principii, sau măcar să aibă o sursă de încredere de unde să ia informațiile atunci când se lovește de ele. A doua parte a cărții este prezentată din perpectiva jurnalistică a  Livianei Tane, “fost jurnalist, cu 15 ani de experiență, ce promovează nevoia de autenticitate în comunicare, mai ales în mediul de afaceri. Susține cursuri de mass-media și Business Storytelling în companii mari, dar și în școli, licee și universități, vorbind în conferințe și evenimente de business despre nevoia de povești.”. Este o carte proaspătă, scoasă la lumină în ianuarie 2020, dar merită.
  3. “Tată bogat, tată sărac”, de Robert Kyosaki, bestseller, o carte ce se află, probabil, în topul celor 3 cărți de educație financiară care ar trebui citite de oricine, indiferent de mediul și nivelul profesional la care se află (din păcate, nu există nicio fotografie calitativă în online, așadar, rezultatul maxim îl vedeți mai jos). Ideile acestei cărți ar merita introduse în educația primită acasă de copii, de mici, de la părinți și, totodată, predate în școli, reprezentând temelia financiară de care toți avem nevoie. Robert Kyosaki a creat, pe bazele acestei filozofii, board game-ul “Cashflow” pe care vi l-am prezentat într-un articol anterior. Câteva citate de pe spatele cărții sunt prezentate în video blog-ul de mai sus.

Cam asta am vrut să vă arăt, din biblioteca mea, astăzi. Sper ca informațiile să vă fie de folos, iar interesul cu privire la educația continuă să crească din ce în ce mai mult pe scara valorilor voastre.

Ne auzim data viitoare.