Bineînțeles că planul inițial de citit pe 2022 nu a fost respectat în totalitate. Curând după ce l-am făcut și vi l-am prezentat am aflat de Clara și multe cărți au fost lăsate pentru altă dată, în detrimentrul celor despre experiența ce urma să ne contureze universul atât de frumos.

Au fost mai puține cărți anul ăsta față de anii trecuți pentru că primul trimestru al sarcinii nu m-a lăsat să pot sta concentrată pe nimic din cauza stării de rău care m-a ținut la pat săptămâni întregi, iar ultimele luni din an au fost pline de iubire pură, pamperși și lăptic, astfel încât, în ultimele trei luni am citit mult mai puțin decât de obicei.

Am bifat în prima parte a anului 8 din cele 14 cărți pe care mi le propusesem pentru 2022:

  1. 13 lucruri pe care oamenii puternici mental NU le fac – Amy Morin
  2. Despre claritate – Jamie Smart
  3. Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl
  4. Cum să dormi bine – Dr. Chris Idzikowski
  5. Mindfulness – Ellen Langer
  6. Mintea independentă – Osho
  7. Curs de meditație – Osho
  8. Puterea transformatoare a meditației transcedentale – Bob Roth

Fix în ordinea asta. Înafară de cartea despre somn, toate celelalte au fost așezate pentru a curge dintr-un subiect în altul. A fost o ordine care mi-a venit firec, simțind cum fiecare carte se leagă de cea de dinaintea ei și de următoarea. Cartea despre somn am citit-o pentru că, înainte să apară Clara, adormeam greu și mi-era teamă să nu întâmpin aceeași situație și în condițiile în care orice minut în plus de somn contează.

Apoi am schimbat registrul și a citit cele cinci cărți pe care le-am comandat pentru perioada ce urma să vină:

1.  Montessori de la naștere la 3 ani. Învață-mă să fiu eu însumi – Charlotte Poussin
2. Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor – Gary Chapman & Ross Campbell
3. Creierul copilului pe înțelesul părinților – Alvaro Bilbao
4. Viața în doi, când suntem trei – John M. Gottman, Julie Schwartz Gottman
5. Opusul lui răsfățat. Cum să creștem copii chibzuiți, generoși și inteligenți când vine vorba de bani – Ron Lieber

Pentru 2023 am câteva cărți în plan. Câteva dintre ele sunt din ce n-am apucat să citesc anul ăsta:

1. 4 ore – săptămâna de lucru – Timothy Ferriss
2. Eficiența în șapte trepte – Stephen Covey
3. Stabilirea priorităților – Stephen Covey
4. Controlează-ți timpul, ca să-ți controlezi viața – Brian Tracy
5. Când corpul spune nu – Gabor Maté
6. Cum să-ți faci soțul milionar – Larisa Renar
7. Problema mea cu carnea – Rip Esselstyn
8. Atomic Habits – James Clear
9. De la bine la excelent – Zig Ziglar
10. Gândește și vei fi bogat – Napoleon Hill
11. Comunicarea nonviolentă – Marshall B. Rosenberg
12. După trei ani este prea târziu – Masaru Ibuka

Sper că listele mele v-au fost de folos!
Să aveți un 2023 plin de creșteri!