Astăzi vreau să vă spun despre lucruri mărunte, care țin tot de dezvoltare personală, dar în alt mod decât cel în care v-am obișnuit.

Astăzi vreau să vorbim despre obiceiuri.

Și mai exact, despre obiceiurile proaste, pe care cu toții le aveam, obiceiuri pe care le realizăm sau nu, și alături de care care trăim conștienți sau mai puțin conștienți de efectul pe care îl au în viața noastră.

În video blogul de mai sus, v-am spus multe exemple personale, aici, însă, vreau să vă dau doar două, care se referă la ticuri cu care, probabil, mulți sunteți familiarizați: rosul unghiilor/pielițelor și mușcatul obrajilor. Sunt două obiceiuri inestetice, care, ca oricare altele, devin automatisme cărora nu le mai acordăm atenție. Dacă lucrăm, însă, cu noi, vom reuși să le eliminăm.

Dezvoltarea personală nu ține doar de partea de inteligență emoțională sau spirituală, ci ține și de lucrul cu noi în combaterea obiceiurilor proaste pe care le avem. Toate lucrurile la care lucrăm ne dezvoltă, ne cresc, ne scapă de inerție, ne fac să ne îndreptăm spre ceva, ne setează obiective. Așadar, dezvoltare personală.

Fiecare obicei pe care ni-l creăm, are la bază o acțiune repetitivă, intreprinsă conștient sau nu, și cum orice învăț are și dezvăț, putem scăpa de obiceiurile proaste cu ajutorul unui nivel de organizare crescut. Lipsa de organizare duce la amânare, care atrage și mai multă amânare. Așa că, atât timp cât nu începem să ne organizăm astfel încât să ne implementăm obiceiuri noi care să le anuleze pe cele vechi și greșite, nu vom avea rezultate care cad din cer.

Când spun “organizare”, mă refer la mobilizarea de a conștientiza de fiecare dată când facem lucrul de care vrem să scăpăm, de a ne opri și de a-l înlocui cu obiceiul nou pe care vrem să îl introducem.

Un obicei nou, nu are un număr de zile standard până când intră în subconștient, ci durează să se implementeze ca timp, direct proporțional cu importanța pe care noi i-o dăm. Dacă pentru noi e important să mergem la sală, ne vom obișnui să mergem. Dacă e important să avem un stil de viață sănătos, ne vom obișnui să îl avem și ne va întra în sistem, devenind parte din noi. Dacă vrem să corectăn greșeli de exprimare pentru că pentru noi e important acest aspect, o vom face. Dacă vom vrea să ne schimbăm programul de somn pentru a fi mai productivi, vom reuși. Important e ca motivația din spate să fie reală și puternică. Dacă nu, vom căuta (și vom găsi ÎNTOTDEAUNA) scuze. Depinde doar de priorități.

Așadar, lucrați cu voi! O spun din nou, a mia oară, și o să o repet cu fiecare ocazie.

Acordați-vă timp!