Știu că am spus in vlog-ul de Crăciun ce voi posta în următoarele două vloguri, însă am decalat totul pentru a face clipul ăsta și cel cu mini-vacanța noastră de Revelion. Așadar,

Am făcut un an de blog și de YouTube

acum câteva zile, pe 4 Ianuarie. Țineam să încep cu asta.

 

Mereu, uitându-mă în urma, mi-a plăcut să fac o retrospectivă a evoluției mele și nu aveam de ce să nu o trec și în jurnalul meu on-line, mai ales că începutul meu aici coincide cu primele zile ale anului.

Știu că sună cliseic, dar nu știu când a trecut un an de activitate în YouTube și pe blogul meu personal. Cu toate astea, am impresia că este un lucru pe care îl fac din totdeauna și îl simt, cumva, parte integrată din mine. S-au schimbat multe într-un an. M-am uitat la vlog-ul în care m-am prezentat în fața voastră și îmi place să văd (și nu, nu voi afișa o falsă modestie) cât și cum am evoluat de atunci.

Sunt mult mai EU în fața voastră, nu îmi mai calculez fiecare cuvânt, intonația, mimica, nu mai stau atât de mult crispată pe fiecare frază, trăgând duble la nesfârșit, mă las să fiu în felul în care, atunci, credeam că aș părea imperfectă și aș putea fi criticată. Surpriza mare a fost că nu am avut parte de hate absolut deloc în ceea ce îmi privește munca, deși eram pregătită pentru asta, știind cum se aruncă frustrări în online. Cu toate astea, îmi doresc o comunicare mai mare cu voi și mi-ar plăcea să știu care este părerea voastră cu privire la ceea ce fac, indiferent care ar fi ea.

Am avut ocazia să cunosc oameni noi anul ăsta, oameni din mediul online, pe care îi vedeam doar pe Instagram sau în YouTube, am participat la câteva evenimente, am avut câteva colaborări micuțe de tip barter și, chiar dacă uneori am impresia că nu s-au întâmplat multe pe partea asta, uitându-mă în urmă, chiar am câteva lucruri notabile care mă bucur că s-au întâmplat. Lăsând la o parte evoluția lucrurilor pe plan creativ și experiența care simt cum m-a crescut, viața mea personală, înafara muncii din online, s-a schimbat și ea neprevăzut într-un an. Și, luând pe rând ceea ce am înșirat în vlog-ul de “Get to know me”, cea mai mare schimbare pe care nu am anticipat-o nicio secundă, a fost mutatul înapoi în Ploiești. M-am întors pentru o scurtă perioadă, inițial, iar întâlnirea cu Emilian mi-a dat peste cap tot ce simțeam eu la momentul respectiv că înseamnă “acasă” și “liniște”. Chiria în București era stabilită, cu tot cu data mutării, și toată energia mea era îndreptată spre momentul în care urma să mă intorc în București. Bucureștiul mă făcea să mă simt acasă, garsoniera mea de acolo era acasă, liniștea mea și confortul meu de acolo erau “acasă”. Termen pe care nu îl mai leg, acum, de un spațiu. M-am trezit, într-o dimineață, că nu mai simt să plec. Că nu mai am de ce să fac asta. Că liniștea mea e în el, nu într-un loc la 60km distanță.

Nu vreau să insist pe subiect pentru că aș schimba total direcția articolului și nu îmi doresc asta.

Graphic design-ul, următorul lucru menționat în primul meu articol de prezentare. Între timp, am făcut un curs și aștept să îmi dau examenul și să îmi iau certificatul de grafician, am învățat cum să fac branding, prototipuri de site, am învățat multe lucruri tehnice pentru print, de care nici nu mă gândeam că trebuie să țin cont, mi-am făcut curaj să aplic pentru job-uri in direcția asta, iar materialele pe care le fac acum sunt vizibil mai sus decât ce reușeam să fac atunci. În ceea ce privește sportul și stilul de viață, am, în continuare, același regim alimentar curat, cu multe mese pe zi. Între timp, însă, am învățat să îmi structurez antrenamentele mult mai bine, să fac exercițiile corect, să lucrez grupele de mușchi altfel și, fizic, este o diferență destul de mare (sunt câteva fotografii în reperul meu de “Get fit” din Instagram).

M-am axat foarte mult pe dezvoltarea personală anul ăsta și am citit destul de multe cărți în direcția asta, lucrez cu mine constant și sunt foarte mândră de perspectiva mea în ceea ce privește viața și modul în care o înțeleg.

Investesc în mine enorm și mă iubesc (non-narcisist), trăiesc ancorată in prezent mai mult ca niciodată, conștient și asumat și mă bucur de tot ce mi se întâmplă, sentiment pe care îmi doresc să ajungeți toți să îl simțiți.

Și, pentru că tot vorbeam de investiții în mine, un lucru pe care mi-l doream și pe care am început să îl fac, în sfârșit, este timpul investit în călătorii, lucru pe care îl puteți vedea și voi în articolele și vlogurile de Travel. Și mai urmează, și mă bucur că în sfârșit fac și lucrul ăsta, atât de des pe cât mi-am dorit s-o fac dintotdeauna, dar nu am făcut-o.

Așadar, concluzionând, s-au schimbat lucruri. Multe. Iar la anu’, pe vremea asta, revin cu același tip de articol. Abia aștept să trăiesc și anul ăsta la fel de intens și de productiv și să îi văd, la final, retrospectiva.